wireless stories

din categoria "days of our life - bads of our life": desi mi-ar placea cumva sa zic ca am fost surprinsa, realitatea este mai puternica ca vocea mea. Nu, nu am fost surprisa, ci anticipatoriul a devenit din previzibil, material. Practic, lucrurile nu au fost nici pe departe atat de sofisticate - elaborate - nici macar speciale. Dezamagirile umane se intampla all the time. Cand insa esti tu in propozitia principala, cand morfo-sintaxa te afecteaza in mod direct si semnele de punctuatie sunt indreptate catre tine...ei bine, atunci se cheama ca devii "atins in aripa".
Mi-a placut intotdeauna sa cred ca oamenii pe care ii aleg sunt deosebiti. Ei bine, am mai "invatat" o regula nescrisa: se pare ca nu ai voie sa te certi cu cineva daca e ziua lui de nastere. Cu onomasticele nu te pui!
Ei, m-am cam saturat sa fac parte din astfel de povesti, in care rolul bunaoara care -ti revine e total pasiv. A fi empatic nu iti anihileaza simturile. Pentru ca suntem oameni, traim si respiram, si facem deci alegeri in fiecare clipa, pe care ni le propunem si presupunem a fi cele mai bune. Iar cand contrariul vine sa-ti infirme increderea pe care o acorzi, reactionezi.
Pai, am reactionat; iar faptul ca mi-am spus parerea a dus la o ruptura pare-se definitiva. Pe care vin sa o-ntaresc si eu, din simplul fapt ca am obosit sa-i inteleg pe altii, sa le caut scuze sau motivatii, sa creionez o poveste cu happy end firav pe fundal.
Pentru ca happy end-ul nu este unilateral, iar greselile sunt deopotriva impartite.
E trist sa rupi o legatura; te doare, te framanta, se deruleaza acelasi film inaintea-ti, tot cautand parca inca o portita de ...nu de scapare, cat de revenire la pct. 0. Asta se-ntampla pt ca mintea-ti joaca feste daca o lasi, pt ca inima iti spune ca nimic si nimeni nu-i infailibil si pentru ca, sa recunoastem, ne dorim cu totii sa fim iubiti. Si pentru ca perceptia ne-o alegem singuri, sabloanele le aplicam neuniform si nastem exceptii si vrem sa fim la randu-ne o exceptie pentru cei alesi.
Si totusi!...nu, nu-mi pare rau. Imi asum alegerea de-a ma fi certat cu unul dintre oamenii pe care ii pusesem la "speciali" chiar de ziua lui. Nu cred ca trebuie sa avem cenzura in zilele de onomastica anume; nu cred ca trebuie sa pastram tacerea daca ne doare inima. Pentru ca a fi om se'ntampla'n toate zilele, un motiv poate in plus de a ma manifesta liber, mai presus de prejudecati conjunctuale, subiective sau politicoase. Si daca dupa gustul'ti pare amar, e tot o fantezie. A mintii'nselatoare, care s-a'nvatat sa reactioneze dupa tiparul retrait de atatea ori.
In fapt, realitatea ne'nvata sa fim simpli, noi o complicam, iar dezamagirile se intampla si daca refuzam sa le-acceptam.
Imi pare rau ca nu te-ai comportat asa cum eu m'astept; si in ciuda negarilor tale, am exact tot dreptul din lume sa pretind un anumit comportament de la cei din jur, pentru ca sunt putini specialii in jurul carora ma simt speciala.
Tu ai ales sa fii just another one...fii si fara mine!

de exemplu

se face ca Voltaj, doamnelor si domnilor, a scos o noua melodie. curios de slaba pentru un band care cu staif in tarisoara noastra. in vremurile astea, cand inundatiile ne surpind de fiecare data, cand bac-ul are un procent de 50% promovati, iar guvernul vorbeste serios cand spune ca o sa taie pensiile (!), daca e lasat - usor si sigur, se face ca nu te mai poate uimi nimic.
Senzational insa! Palmaresul tv show'urilor romanesti se-mbogateste cu un nou format: "Burlacul", ultima fita in materie de playback in televiziune, cu participarea extraordinara si in regia lui (altfel nu vad cum) ...Cata. Bote Cata. Un very glossy Bote Cata,
cu alb la ochi machiat si bronz de Caraibe, plus 2 prieteni de rezerva (sa-l ajute), se pregateste - God knows for how long from now- sa-si gaseasca o aleasa. Nu stim daca a inimii sau la purtator, nici bunaoara ce surprize-soc ne asteapta! in fine, eu m-am uitat. si m-am uimit in neuimirea mea de neclintit. un palmares de lack of dignity, superficial, poza multa si din cand in cand, prost gust.

Un show putin extrasezon, as zice. ce sad, sa fii asa de fotogenic!...

barza-i de vina

ma uit la meci. c'un ochi. si's foarte incantata de mine, moi!.. tin cu Germania, ce capsuna mea!
nu din afinitati neaparat foarte justificabile (la o adica), doar mai degraba fiindca-mi place de ei de data asta si-i vad pe podium.campioni, of course. 3 goluri in cca. 15 min de repriza a 2-a cu argentinienii e cam departe de a se chema ceea ce noi invatam de mici a fi "noroc sau bafta". nu-s microbista, dar imi place fotbalul de calitate. ma depaseste de departe colosul acesta, in care banii nu-s niciodata prea multi si totusi, ti-e incomod a-i vedea "pe bune" cand iti trece pe la ureche o "primuta"...si totusi, e frumos.si imi doresc, logic, sa merg si eu pe stadion. ca'n filmul "first kiss" cumva, astept si eu zambind usor pe "Acela" care sa ma plimbe si pe mine la un meci live.unul macar bunut!...si uite Spania rateaza la mustata in minutul 58. cu pressing, mititeii, fuga, fuga...
trebe ca tare mare libertate ai cand faci un sport for living, cum s-ar zice.pe bani, nu orisicum!dar nu de bani e vorba...ei sunt un gen de bonus.un bonus pentru asi, cu as in maneca din frageda pruncie.ce job?! ce batch?! ce timesheet si afterhours?!....in fotbal, e ritmicitate si niste disciplina.ca restul sunt si'n restul. joburilor.cu libertate mai putina insa....in restul joburilor.
oare putem vorbi de grade de comparatie in cazul libertatii? "tre sa ma eliberez putin mai mult, ca nu mai pot"... si cum adica, vorbim de libertatea faptelor sau a gandurilor? cuvintele spuse sunt mai putin libere decat cele scrise? iubim liber sau ne eliberam iubind?
ce e libertatea deci?!... e cu cenzura data. prin educatie cenzura, prin mediul ambiant cenzura, pentru ca "barza" ceea, care te (a)duce stie ea ce face!...
si iaca, Spania marcheaza (??) in minutul 70 si un pic mic!...

ex nihilo, nihi

am cam uitat sa scriu si asta fiindca m-am concentrat cumva constient pe profan.de ieri, de'o vreme'ncoace.profanul pe care il traim in fiecare zi, prin fire. caci asa am fost creati si pentru asta, nu-l putem dispretui!... profanul e si el alegere, desi ne nastem intr-un context pretty much finit. la fel ca cercul oamenilor care ni-s dati a-i cunoaste intr-o viata. desigur, caile se vor a fi "altele", "multe", "diversificate"...si totusi, ne invartim in cercuri scenice, usor tricky pentru acel mic cliseu dat tie, that keeps repeating... da, am convingerea ca o menire (daca nu menirea) a noastra e sa ne ....desavarsim. desavarsirea nu e finita, nici rectilinie, nici uniforma si curge continuu, in fiecare zi cu-o sansa poate noua in universul specific tie...si mie...tuturor.
in saptamanile astea, am reinventat in mine curentul labourist. pentru ca munca e si ea o oportunitate in profan, desi cu totii "ne simtem bine mersi", imparati. intr-un secol atat de futurist in care banul e vanat si nu castigat, pe altarul caruia abia asteptam sa ne jertim in convingerea implinirii existentiale, a munci devine ...cel putin obositor! muncim si nu prea ne convine. mereu sunt altii care au mai mult si nu-s mai buni, mereu ne trebuie mai mult si nu-i de'ajuns, mereu se naste alt mereu...
ma uit in jur si vad ca suntem slabi; ma uit la mine si ma simt la fel. pentru ca slabiciunea nu e din stramosi, dar se'mpartaseste cu inima larga intr-o tara care promoveaza pasivitatea in culise. ne-am resemnat de mult prea tineri si nici macar nu ne-acceptam destinul. carcotim, suntem nemultumiti si tot ironizam. speranta se zareste numai pe pamant strain, iar in batatura proprie, s-au epuizat solutiile si pe deasupra, nici nu vrem sa le mai cautam.

nu stiu sa simt patriotismul, sunt firicel de "generatie de tranzitie".dar imi iubesc in felul meu poporul, imi place soarele la noi in camp si inca dau o sansa sansei noastre. invat din nou ce-i munca si asta-mi da valoare. iar intr-o lume in care globalizarea e inca departe de a se uita mai acatarii de gradina proprie...astept cuminte'n banca mea. acasa.

because it's bitter

sunt foarte revoltata! pricipial vorbind si din principiu. pentru ca intamplarea face ca de la o vreme'ncoace, sa ma trezesc in fata unui fapt aproape implinit, lucru care de alfel, imi displace de obicei. moment in care spiritul meu usor obraznic protesteaza, ideile devin argumente, solutia nu este intotdeauna in mainile tale sau daca da, nu este cea pe care ti-o doresti in fapt. ramane practic doar o adaptare. a ta, la ideile altora, contrar ideilor tale care desi poate neaclamate, iti poarta amprenta. si atunci practic...te supui.
supunerea inseamna slabiciune sau intelepciune?! cel mai destept cedeaza sau cel mai slab capituleaza?!...e bine sa-ti pui intrebari sau te lasi dus d'un val?! schimbam schimbarea sau ne schimbam pe noi? ...
nu poti sa schimbi; nu poti sa nu te schimbi cand iti dai seama ca nu poti sa schimbi. nu pot sa nu-mi doresc sa schimb stiind chiar ca nu pot sa schimb. pentru ca schimbi sistemul incercand sa schimbi. putin.
pentru putinul meu, ma supun putin. dar respir.

last night i was dreaming

a mai trecut o zi. basescu ramane pe pozitii, mai obosit, deci mai putin incrancenat. cu totii mai ca sucombeaza in opinii, care mai cine afectat, impatimit si bulversat de evenimente pe care poate nici nu vrea sa le priceapa. suntem obositi, la fel ca vremea. si vine craciunul.
parca era o alta bucurie'n mine in prag de sarbatori. ei, o astept cu drag, chiar daca duiosia ma cuprinde mai arar; prilej de bucurie, bunatate, ganduri luminoase, impacare cu sine-ti si asumare de noi provocari, pe care si daca le regasesti in anul ce-a trecut neimplinite, le'ncredintezi zilei de maine cu speranta proaspata. si daca buna practica te-nvata sa traiesti de astazi visul, tot mai lasam un firicel de dor pentru ziua care va sa vina.
avem nevoie multa de un scop. valabil. probabil ca aici incepe finetea fenomenului: cum trebuie sa fie scopul meu? nobil, rasunator, imposibil de atins sau de inteles?!...in spiritul lui "stiu totul, dar de fapt, nu stiu nimic", aleg - macar in teoretizare bunaoara - scopul scurt. pe termen spre instantaneu. pentru ca scopurile nobile, rasunatoare, imposibil de atins sau de inteles, in speta, de gasit, iti fura viata. cred ca idealismul e poate inca mai inselator decat materialismul. detest materialismul, traiesc idealismul, accept materialismul, inving idealismul...ei da, din cvasidiversitatea gandurilor care gonesc prin noi, m-am oprit o clipa chiar sa gandesc; si mi-am dat seama ca m-am hranit si-am suferit lipsuri create... direct si mai ales de mine. pentru ca optica mea circumspecta s-a transformat in convingere, ratiune si simtire si n-am facut decat sa le repet. pai, da, scenarii similare cu mine-n rolul principal. doar fiecare are jertfa lui!
[...]
ma consuma uneori neputinta de a ma schimba just like that. e prost tare ca te'nveti asa, cu tine'n rolul ala. nu cred prea tare in schimbare si totusi, tata s-a schimbat. nu stiu cum se face a spune "te iubesc" si totusi, mai ca ma straduiesc. detest minciuna si neseriozitatea si totusi, lui le iert. creez scenarii si tot eu le demontez. ma joc cu vorbele si plang cand mi se intorc. e haos si e ordine, e ordine si e haos. si ce-mi mai place de non conformista din mine!
ei da, pentru ca disciplina se educa, pentru ca oamenii buni se'nvata, pentru ca victoria se patimeste, asa cum alegerile potrivite se trudesc, pentru ca noi am putea fi buni si cand nu ne convine, pentru ca silinta e mai puternica decat harul si pentru ca greseala nu e greseala pana nu gasim ceva mai bun...pentru ca fiecare fata are'n fata o alta fata si tot descoperim!

pe principiul "ce darlogii nostri".

merry me and marry you

astazi este 7 decembrie, inca 2009, a doua zi dupa mos niculae si alegerile prezidentiale. si e frig.
dupa cazaciocul televizat de aseara, nu pot decat sa ma bucur ca am avut ocazia sa nu am curent pret de ...o ora?! cat sa ma pot bucura de un rummy la lumanari. un iz usor comunist, ar zice unii. si totusi, a fost warm and funny, nice and cosy, cu people that i love or i start to learn about it. se poate si asa cand intervine imprevizibilul.
in acelasi spirit de celebration peaceful harmony, am avut ocazia deunazi sa ma recitesc. geo la 14 ani nu era asa de diferita de geo pe care o vad astazi in oglinda. geo in prag de adolescenta se zbatea printre ganduri mai razlet parca decat astazi, dar linia nu s-a pierdut. am parcurs cele randuri incodeiate cu limbaj gimnazial ...zambind. m-au durut unele cuvinte asa cum m-a bucurat redescoperirea unor momente'n prag de liceu pitite p'undeva.
da, am fost o adolescenta care l-a descoperit poate prea devreme pe dostoievski (prin excelenta, un gen de formator de gandire). si desigur, cu o imaginatie nu totdeauna in favoarea-mi.
imi dau seama ca devine din ce in ce mai important sa stii cum sa-ti doresti. consecventa, optimist de neinfrant, visuri straluce si ...curaj! da, curajul pentru care nu exista esec, proiectie de nereusita, atitudini evazive sau melancolii. curajul se invata, asa cum maturitatea creste in noi. si functioneaza, atata timp cat suntem sinceri in fata noastra si avem curajul sa ne admitem asa cum suntem noi: imperfecti, nefericiti, lamentabili sau patetici...si'n speta, f**king speriati! ma gandesc ca daca n-am avea asemenea scapari, n-am sti ce e bucuria, satisfactia, implinirea dincolo de cuvinte si inima plina.
categoric, raman o conservatoare prin natura-mi, gandesc in termeni de stabilitate si totusi, traiesc si anapoda, la fel cum admir, visez si urmaresc plina de emotii, clipele de fibrilatie si non-conformitate. sufar cand fac excese, dar ma bucur cand ies din monoton. plang cand n-am pe cineva alaturea-mi sa ma ia in brate, dar ii alint si ii dragalesc pe cei ce-mi dau iubire neconditionata, indiferent ca le e bine sau le e greu. cu'ndaratnicire neconstientizata totdeauna, imi refuz in amintire momentele marcante, dar plang cu sughituri cand viata-mi aminteste. ma bucur ca's alive si imi propun sa tin minte mai adesea chestia asta. pentru ca gandesc la a better me, visez la a greater me, ma rog for a braver better greater me si ... ma simt bine!

oricum, de maine, vine mos craciun cu geona in portbagaj.