a wabbit witness

subiect: depinde peste cine dai
actori: tu, ei
locatie: toate drumurile duc la politie (in special, vinerea)

sa zicem ca mergi, de exemplu, in calitate de martor, sa-ti faci datoria civica si sa dicuti cu Domnul Ofiter. intri deci. e dimineata, soarele te tachineaza la ghiseu, e joviala atmosfera, caci vine weekend-ul. e rost de bancuri, barbatii se pronunta zeflemist pe seama tagmei feminine, iar tu astepti. "e un burtos cu chelie", iti face cineva cu ochiul. suspansul n-are timp sa se desfete, caci brusc o usa se deschide s'apare Autoritatea. cu'n pas'naintea-ti (doar e functionar anchetator, normal), el stie cine esti si te pofteste la birou. e vineri, ofiterii sunt imbracati lejer si tot un du-te vino. se munceste!...
te asezi cuminte si astepti sa afli scopul si durata vizitei. dosarele s'aduse in prim plan si hop, introducerea se pierde in favoarea deznodamantului. nu, n-ai venit sa stai de vorba, e vorba despre o ancheta. "nu, nu esti vinovat, doar discutam"; "nu nu, intreb si eu asa, iar tu, raspunzi!? nu?? am notat!"; firesc, n-ai timp sa fii dezorientat; e un organ al statului, asa ca spatele se indreapta scurt: porti tu o vina, nu se poate(?), stim noi! noi stim mai multe, mult mai multe!...
[..]
si vin si eu si intreb nevinovat, chiar vreau sa stiu: de ce barbatii militeaza la intimidare?! cu care drept, legislatie sau ordonanta'n spate, se chestioneaza acuzator, partinitor, haotic si iaca, misogin?! pentru ca stiu?! pentru ca pot?! pentru ca-i vineri?!! no tulai, e pentru colegii din culise, care pilesc o unghie solemn-sarguincios si ranjesc cu fala de organ al statului (pe scaun?) de cartier. pai, da, ca dansii actioneaza ca la stadion; pai, da, ca dansii's bugetari si ei saracii si n-au, dar dau, caci ne vor binele si nu birouri de audienta dara!!?
mda, nu mi s-a intamplat sa ii cunosc; asa de'aproape, vreau sa zic. te bucuri de atata sarguinta, constiinta si dreptate in blugi ascunse. nu, nu e panica, se cheama simplu gest. o simfonie a emotiilor, din cand in cand, alegorie a ipotezelor, hai si o marturie de certitudini....ipotetice. un spatiu mic, cu ofiteri majori, in care nesimtirea se poarta fain mersi si fara argumente, iar argumentele pot fi si nesimtite...doar discutam si noi.

p.s. in data care va sa vina, eu aduc semintele.

the beginning of a spotless era. in public private

ei, da! m-am hotarat sa fac un blog; intr-un secol prea putin plictisit de comunicarea virtuala, pe care o incearca cu ingenua voluptate, ale carei concepte sine qua non si le asuma, intr-un contratimp cu care incercam sa ne sincronizam cand nu ne fura cotidianul sau cand pur si simplu, ne-am trezit odhiniti, intr-un birou prea mic ca sa fie mare, in care concentrarea isi propune sa pastreze linia business...mai m-am gandit si eu sa-mi fac, ei,da, un blog!
e doar o o forma de comunicare, nu? eliberare, in zilele impare si metafizica, cand simti ca nu mai poti.
am eu impresia sau oamenii's prea plictisiti sa mai traiasca? parca ne leaga o ita nevazuta si ne lasam purtati departe de...noi, de visuri versus realitati si brusc de cronologic, traim...la fel! 1,2,3...1,2,3...1,2...semnalizeaza, baaaaa!!! nu-i nimeni la ghiseu, doamna!! in ce directie este plaja?
nu e prea complicat, serios; si cand nu e, incepe sa-ti lipseasca; e ca un drog pe care nu l-ai incercat, ca o tentatie cu care te-a pus fata-n fata clipa,...e viata langa viata, in alt mijloc de transport doar.
e bine sa visam; e bine cand ne amintim macar. o forma de plus valoare retroactiva, dar e buna. pentru ca oamenii's usor impresionabili cu trecutul lor. e mai usor sa intorci capul decat sa sari islazul. normal, un instinct primar care sa lasa cizelat daca'ti propui... oare de ce nu ne propunem totusi mai des?
cu timpul, ne tocim in dorinte. diversificarea scade, pragmatismul castiga teren, dar suntem mai precisi in ceea ce ramane de dorit. se duce sclipiciul si ne'nconjuram de "ceea ce are toata lumea"; pai, da, ca e odihnitor sa fii in randul lumii s'asa'ti prieste masa la restaurant!...

p.s. d'abia astept sa ma fac mare!