a mai trecut o zi. basescu ramane pe pozitii, mai obosit, deci mai putin incrancenat. cu totii mai ca sucombeaza in opinii, care mai cine afectat, impatimit si bulversat de evenimente pe care poate nici nu vrea sa le priceapa. suntem obositi, la fel ca vremea. si vine craciunul.
parca era o alta bucurie'n mine in prag de sarbatori. ei, o astept cu drag, chiar daca duiosia ma cuprinde mai arar; prilej de bucurie, bunatate, ganduri luminoase, impacare cu sine-ti si asumare de noi provocari, pe care si daca le regasesti in anul ce-a trecut neimplinite, le'ncredintezi zilei de maine cu speranta proaspata. si daca buna practica te-nvata sa traiesti de astazi visul, tot mai lasam un firicel de dor pentru ziua care va sa vina.
avem nevoie multa de un scop. valabil. probabil ca aici incepe finetea fenomenului: cum trebuie sa fie scopul meu? nobil, rasunator, imposibil de atins sau de inteles?!...in spiritul lui "stiu totul, dar de fapt, nu stiu nimic", aleg - macar in teoretizare bunaoara - scopul scurt. pe termen spre instantaneu. pentru ca scopurile nobile, rasunatoare, imposibil de atins sau de inteles, in speta, de gasit, iti fura viata. cred ca idealismul e poate inca mai inselator decat materialismul. detest materialismul, traiesc idealismul, accept materialismul, inving idealismul...ei da, din cvasidiversitatea gandurilor care gonesc prin noi, m-am oprit o clipa chiar sa gandesc; si mi-am dat seama ca m-am hranit si-am suferit lipsuri create... direct si mai ales de mine. pentru ca optica mea circumspecta s-a transformat in convingere, ratiune si simtire si n-am facut decat sa le repet. pai, da, scenarii similare cu mine-n rolul principal. doar fiecare are jertfa lui!
[...]
ma consuma uneori neputinta de a ma schimba just like that. e prost tare ca te'nveti asa, cu tine'n rolul ala. nu cred prea tare in schimbare si totusi, tata s-a schimbat. nu stiu cum se face a spune "te iubesc" si totusi, mai ca ma straduiesc. detest minciuna si neseriozitatea si totusi, lui le iert. creez scenarii si tot eu le demontez. ma joc cu vorbele si plang cand mi se intorc. e haos si e ordine, e ordine si e haos. si ce-mi mai place de non conformista din mine!
ei da, pentru ca disciplina se educa, pentru ca oamenii buni se'nvata, pentru ca victoria se patimeste, asa cum alegerile potrivite se trudesc, pentru ca noi am putea fi buni si cand nu ne convine, pentru ca silinta e mai puternica decat harul si pentru ca greseala nu e greseala pana nu gasim ceva mai bun...pentru ca fiecare fata are'n fata o alta fata si tot descoperim!
pe principiul "ce darlogii nostri".
marți, 8 decembrie 2009
luni, 7 decembrie 2009
merry me and marry you
astazi este 7 decembrie, inca 2009, a doua zi dupa mos niculae si alegerile prezidentiale. si e frig.
dupa cazaciocul televizat de aseara, nu pot decat sa ma bucur ca am avut ocazia sa nu am curent pret de ...o ora?! cat sa ma pot bucura de un rummy la lumanari. un iz usor comunist, ar zice unii. si totusi, a fost warm and funny, nice and cosy, cu people that i love or i start to learn about it. se poate si asa cand intervine imprevizibilul.
in acelasi spirit de celebration peaceful harmony, am avut ocazia deunazi sa ma recitesc. geo la 14 ani nu era asa de diferita de geo pe care o vad astazi in oglinda. geo in prag de adolescenta se zbatea printre ganduri mai razlet parca decat astazi, dar linia nu s-a pierdut. am parcurs cele randuri incodeiate cu limbaj gimnazial ...zambind. m-au durut unele cuvinte asa cum m-a bucurat redescoperirea unor momente'n prag de liceu pitite p'undeva.
da, am fost o adolescenta care l-a descoperit poate prea devreme pe dostoievski (prin excelenta, un gen de formator de gandire). si desigur, cu o imaginatie nu totdeauna in favoarea-mi.
imi dau seama ca devine din ce in ce mai important sa stii cum sa-ti doresti. consecventa, optimist de neinfrant, visuri straluce si ...curaj! da, curajul pentru care nu exista esec, proiectie de nereusita, atitudini evazive sau melancolii. curajul se invata, asa cum maturitatea creste in noi. si functioneaza, atata timp cat suntem sinceri in fata noastra si avem curajul sa ne admitem asa cum suntem noi: imperfecti, nefericiti, lamentabili sau patetici...si'n speta, f**king speriati! ma gandesc ca daca n-am avea asemenea scapari, n-am sti ce e bucuria, satisfactia, implinirea dincolo de cuvinte si inima plina.
categoric, raman o conservatoare prin natura-mi, gandesc in termeni de stabilitate si totusi, traiesc si anapoda, la fel cum admir, visez si urmaresc plina de emotii, clipele de fibrilatie si non-conformitate. sufar cand fac excese, dar ma bucur cand ies din monoton. plang cand n-am pe cineva alaturea-mi sa ma ia in brate, dar ii alint si ii dragalesc pe cei ce-mi dau iubire neconditionata, indiferent ca le e bine sau le e greu. cu'ndaratnicire neconstientizata totdeauna, imi refuz in amintire momentele marcante, dar plang cu sughituri cand viata-mi aminteste. ma bucur ca's alive si imi propun sa tin minte mai adesea chestia asta. pentru ca gandesc la a better me, visez la a greater me, ma rog for a braver better greater me si ... ma simt bine!
oricum, de maine, vine mos craciun cu geona in portbagaj.
dupa cazaciocul televizat de aseara, nu pot decat sa ma bucur ca am avut ocazia sa nu am curent pret de ...o ora?! cat sa ma pot bucura de un rummy la lumanari. un iz usor comunist, ar zice unii. si totusi, a fost warm and funny, nice and cosy, cu people that i love or i start to learn about it. se poate si asa cand intervine imprevizibilul.
in acelasi spirit de celebration peaceful harmony, am avut ocazia deunazi sa ma recitesc. geo la 14 ani nu era asa de diferita de geo pe care o vad astazi in oglinda. geo in prag de adolescenta se zbatea printre ganduri mai razlet parca decat astazi, dar linia nu s-a pierdut. am parcurs cele randuri incodeiate cu limbaj gimnazial ...zambind. m-au durut unele cuvinte asa cum m-a bucurat redescoperirea unor momente'n prag de liceu pitite p'undeva.
da, am fost o adolescenta care l-a descoperit poate prea devreme pe dostoievski (prin excelenta, un gen de formator de gandire). si desigur, cu o imaginatie nu totdeauna in favoarea-mi.
imi dau seama ca devine din ce in ce mai important sa stii cum sa-ti doresti. consecventa, optimist de neinfrant, visuri straluce si ...curaj! da, curajul pentru care nu exista esec, proiectie de nereusita, atitudini evazive sau melancolii. curajul se invata, asa cum maturitatea creste in noi. si functioneaza, atata timp cat suntem sinceri in fata noastra si avem curajul sa ne admitem asa cum suntem noi: imperfecti, nefericiti, lamentabili sau patetici...si'n speta, f**king speriati! ma gandesc ca daca n-am avea asemenea scapari, n-am sti ce e bucuria, satisfactia, implinirea dincolo de cuvinte si inima plina.
categoric, raman o conservatoare prin natura-mi, gandesc in termeni de stabilitate si totusi, traiesc si anapoda, la fel cum admir, visez si urmaresc plina de emotii, clipele de fibrilatie si non-conformitate. sufar cand fac excese, dar ma bucur cand ies din monoton. plang cand n-am pe cineva alaturea-mi sa ma ia in brate, dar ii alint si ii dragalesc pe cei ce-mi dau iubire neconditionata, indiferent ca le e bine sau le e greu. cu'ndaratnicire neconstientizata totdeauna, imi refuz in amintire momentele marcante, dar plang cu sughituri cand viata-mi aminteste. ma bucur ca's alive si imi propun sa tin minte mai adesea chestia asta. pentru ca gandesc la a better me, visez la a greater me, ma rog for a braver better greater me si ... ma simt bine!
oricum, de maine, vine mos craciun cu geona in portbagaj.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)