last night i was dreaming

a mai trecut o zi. basescu ramane pe pozitii, mai obosit, deci mai putin incrancenat. cu totii mai ca sucombeaza in opinii, care mai cine afectat, impatimit si bulversat de evenimente pe care poate nici nu vrea sa le priceapa. suntem obositi, la fel ca vremea. si vine craciunul.
parca era o alta bucurie'n mine in prag de sarbatori. ei, o astept cu drag, chiar daca duiosia ma cuprinde mai arar; prilej de bucurie, bunatate, ganduri luminoase, impacare cu sine-ti si asumare de noi provocari, pe care si daca le regasesti in anul ce-a trecut neimplinite, le'ncredintezi zilei de maine cu speranta proaspata. si daca buna practica te-nvata sa traiesti de astazi visul, tot mai lasam un firicel de dor pentru ziua care va sa vina.
avem nevoie multa de un scop. valabil. probabil ca aici incepe finetea fenomenului: cum trebuie sa fie scopul meu? nobil, rasunator, imposibil de atins sau de inteles?!...in spiritul lui "stiu totul, dar de fapt, nu stiu nimic", aleg - macar in teoretizare bunaoara - scopul scurt. pe termen spre instantaneu. pentru ca scopurile nobile, rasunatoare, imposibil de atins sau de inteles, in speta, de gasit, iti fura viata. cred ca idealismul e poate inca mai inselator decat materialismul. detest materialismul, traiesc idealismul, accept materialismul, inving idealismul...ei da, din cvasidiversitatea gandurilor care gonesc prin noi, m-am oprit o clipa chiar sa gandesc; si mi-am dat seama ca m-am hranit si-am suferit lipsuri create... direct si mai ales de mine. pentru ca optica mea circumspecta s-a transformat in convingere, ratiune si simtire si n-am facut decat sa le repet. pai, da, scenarii similare cu mine-n rolul principal. doar fiecare are jertfa lui!
[...]
ma consuma uneori neputinta de a ma schimba just like that. e prost tare ca te'nveti asa, cu tine'n rolul ala. nu cred prea tare in schimbare si totusi, tata s-a schimbat. nu stiu cum se face a spune "te iubesc" si totusi, mai ca ma straduiesc. detest minciuna si neseriozitatea si totusi, lui le iert. creez scenarii si tot eu le demontez. ma joc cu vorbele si plang cand mi se intorc. e haos si e ordine, e ordine si e haos. si ce-mi mai place de non conformista din mine!
ei da, pentru ca disciplina se educa, pentru ca oamenii buni se'nvata, pentru ca victoria se patimeste, asa cum alegerile potrivite se trudesc, pentru ca noi am putea fi buni si cand nu ne convine, pentru ca silinta e mai puternica decat harul si pentru ca greseala nu e greseala pana nu gasim ceva mai bun...pentru ca fiecare fata are'n fata o alta fata si tot descoperim!

pe principiul "ce darlogii nostri".

merry me and marry you

astazi este 7 decembrie, inca 2009, a doua zi dupa mos niculae si alegerile prezidentiale. si e frig.
dupa cazaciocul televizat de aseara, nu pot decat sa ma bucur ca am avut ocazia sa nu am curent pret de ...o ora?! cat sa ma pot bucura de un rummy la lumanari. un iz usor comunist, ar zice unii. si totusi, a fost warm and funny, nice and cosy, cu people that i love or i start to learn about it. se poate si asa cand intervine imprevizibilul.
in acelasi spirit de celebration peaceful harmony, am avut ocazia deunazi sa ma recitesc. geo la 14 ani nu era asa de diferita de geo pe care o vad astazi in oglinda. geo in prag de adolescenta se zbatea printre ganduri mai razlet parca decat astazi, dar linia nu s-a pierdut. am parcurs cele randuri incodeiate cu limbaj gimnazial ...zambind. m-au durut unele cuvinte asa cum m-a bucurat redescoperirea unor momente'n prag de liceu pitite p'undeva.
da, am fost o adolescenta care l-a descoperit poate prea devreme pe dostoievski (prin excelenta, un gen de formator de gandire). si desigur, cu o imaginatie nu totdeauna in favoarea-mi.
imi dau seama ca devine din ce in ce mai important sa stii cum sa-ti doresti. consecventa, optimist de neinfrant, visuri straluce si ...curaj! da, curajul pentru care nu exista esec, proiectie de nereusita, atitudini evazive sau melancolii. curajul se invata, asa cum maturitatea creste in noi. si functioneaza, atata timp cat suntem sinceri in fata noastra si avem curajul sa ne admitem asa cum suntem noi: imperfecti, nefericiti, lamentabili sau patetici...si'n speta, f**king speriati! ma gandesc ca daca n-am avea asemenea scapari, n-am sti ce e bucuria, satisfactia, implinirea dincolo de cuvinte si inima plina.
categoric, raman o conservatoare prin natura-mi, gandesc in termeni de stabilitate si totusi, traiesc si anapoda, la fel cum admir, visez si urmaresc plina de emotii, clipele de fibrilatie si non-conformitate. sufar cand fac excese, dar ma bucur cand ies din monoton. plang cand n-am pe cineva alaturea-mi sa ma ia in brate, dar ii alint si ii dragalesc pe cei ce-mi dau iubire neconditionata, indiferent ca le e bine sau le e greu. cu'ndaratnicire neconstientizata totdeauna, imi refuz in amintire momentele marcante, dar plang cu sughituri cand viata-mi aminteste. ma bucur ca's alive si imi propun sa tin minte mai adesea chestia asta. pentru ca gandesc la a better me, visez la a greater me, ma rog for a braver better greater me si ... ma simt bine!

oricum, de maine, vine mos craciun cu geona in portbagaj.

don't think, be happy

tonight i feel good. no, it's not one of those days. mi-e ciuda doar ca uitam mereu sa fim happy. e usor sa-ti fie distrasa atentia de viata, vreme, un vecin morocanos sau un maniac in trafic. unde mai pui ca ploua si ti-ai uitat umbrela, cafeaua e prea amara ca sa poti sa nu o'nghiti cu noduri, colegii sunt stresati ca sunt la munca si tu?...tu nu poti bunaoara acuma sa te dai strident si sa te bucuri!...
uitam sa ne bucuram pentru ca ne placem sa ne enervam, de fapt. pentru ca, de ce nu, e si aceasta o forma a societatii inconjuratoare pe care o regasim in noi, in cei din jur, cu care ne-am obisnuit si stim deci sa reactionam. e in natura firii!? nu, nu e'n natura firii inzestrata, cat in natura firii cultivata. pentru ca pana si filmele cu happy end pe care le radem si le plangem pe alocuri, ne plac pentru ca sunt, nu-i asa, o proiectie a binelui... vrut ipotetic. un bine neasumat de la sine, un bine care se urmareste pe ecrane cu cel "daca"'n suflet: si daca ar fi viata ca in filme!...
si totusi...viata e mai buna decat filmele: e reala, e unica si ne confera multirol: de actor, regizor si scenarist deopotriva, si sunetist si iarasi actor in multirol!...

nu, n's sa ma las sa fiu dar melancolica in seara asta! pentru ca asta ar inseamna sa ma transform in spectator si sa contemplu la mine'n in mintea mea, ireal, dar efervescent, tumultuos, dar mirobololant, dramatic si de aceea, maiestuos....ganduri proiectate din atat de realul simt de a trai intr-o emi...strato...atmo...nu, doar intr-o sfera: mintea.

mai cred in constiinta asa cum cred in suflet, in iubire, in tot ce vrea sa-nseamne fericire pentru om! si cred ca bucuria vine, se respira, se'ntretine si se da chiar si mai departe; se impartaseste. nu, nu e un miracol, nici magie, nu e un vis de vara'n roua diminetii...e'n suflet. bucuria se cheama cand esti bun cu tine.

doar o vorba sa-ti mai scriu

as vrea sa scriu ceva interesant; e greu, pentru ca, vorba Oanei Pellea, chiar si cand scriem, ne cenzuram gandirea. caci vine greu sa te exprimi pe tine in cuvinte. pentru ca ele au un iz justitiar si vin sa te marturiseasca epic intr-un moment de timp prea cert ca sa il poti nega apoi. cuvintele au viata numai cand le scrii; cand ai pus punct, deja sunt depasite. tu vii, iti lasi o urma prin cuvinte, spontana sau gandita, dupa caz, te bucuri, le respiri si'ti bate inima s'apoi, ele raman cat sa'ti calauzeasca pasii doar catre tine cel din trecut deja.
cuvintele sunt unice la purtator; finite? doar in forma; pentru ca noi venim si le reinventam continuu. cand nu stii ce sa faci, spui cuvinte; cand esti prea euforic, canti cuvinte; cand te simti dezolat, murmuri cuvinte; iar cand esti in tacere, doar gandesti cuvinte.
numai morfosintaxa fiecaruia da valoare cuvintelor; mai trebe doar sa gasesti morfosintaxa compatibila tie s'abia atunci, incepi sa constientizezi cuvintele si sa-ti dai seama cam ce sunt ele pentru tine.
da, cred in limbaj; da, cred si in non-limbaj pe masura; da, imi plac limbajul si non-limbajul, si impreuna si separat; pentru ca ele ne aduc mai aproape; de noi, de ceilalti, de noi in raport cu ceilalti. cuvintele nasc sentimente, iar noua...incepe sa ne bata inima.

hai acasa, hai cu mine s'o pornim din loc

e joi. doar joi?!!! cum, mai, joi de dupa miercuri???! aaa, joooi inainte de vineri!! ...da, joia este o zi buclucasa, potrivit de condimentata cat sa iti trezeasca simturile de weekend. joia incepe sa iti placa viata. viata ta, adica.
adica joi esti fericit?!...mai fericit ca miercuri si mai nefericit ca vineri? depinde cine raspunde, cand raspunde, daca (mai si) raspunde. pentru unii, joia lor pica lunea sau martea sau in toate zilele odata; pentru ceilalti, e joia care urmeaza sa vina...de maine adica; iar pentru cei mai multi, e doar o joi...ce-i aia joi?!
oare ar trebui sa avem mereu o zi de joi? din joi in joi?

eu ma duc acasa.

a wabbit witness

subiect: depinde peste cine dai
actori: tu, ei
locatie: toate drumurile duc la politie (in special, vinerea)

sa zicem ca mergi, de exemplu, in calitate de martor, sa-ti faci datoria civica si sa dicuti cu Domnul Ofiter. intri deci. e dimineata, soarele te tachineaza la ghiseu, e joviala atmosfera, caci vine weekend-ul. e rost de bancuri, barbatii se pronunta zeflemist pe seama tagmei feminine, iar tu astepti. "e un burtos cu chelie", iti face cineva cu ochiul. suspansul n-are timp sa se desfete, caci brusc o usa se deschide s'apare Autoritatea. cu'n pas'naintea-ti (doar e functionar anchetator, normal), el stie cine esti si te pofteste la birou. e vineri, ofiterii sunt imbracati lejer si tot un du-te vino. se munceste!...
te asezi cuminte si astepti sa afli scopul si durata vizitei. dosarele s'aduse in prim plan si hop, introducerea se pierde in favoarea deznodamantului. nu, n-ai venit sa stai de vorba, e vorba despre o ancheta. "nu, nu esti vinovat, doar discutam"; "nu nu, intreb si eu asa, iar tu, raspunzi!? nu?? am notat!"; firesc, n-ai timp sa fii dezorientat; e un organ al statului, asa ca spatele se indreapta scurt: porti tu o vina, nu se poate(?), stim noi! noi stim mai multe, mult mai multe!...
[..]
si vin si eu si intreb nevinovat, chiar vreau sa stiu: de ce barbatii militeaza la intimidare?! cu care drept, legislatie sau ordonanta'n spate, se chestioneaza acuzator, partinitor, haotic si iaca, misogin?! pentru ca stiu?! pentru ca pot?! pentru ca-i vineri?!! no tulai, e pentru colegii din culise, care pilesc o unghie solemn-sarguincios si ranjesc cu fala de organ al statului (pe scaun?) de cartier. pai, da, ca dansii actioneaza ca la stadion; pai, da, ca dansii's bugetari si ei saracii si n-au, dar dau, caci ne vor binele si nu birouri de audienta dara!!?
mda, nu mi s-a intamplat sa ii cunosc; asa de'aproape, vreau sa zic. te bucuri de atata sarguinta, constiinta si dreptate in blugi ascunse. nu, nu e panica, se cheama simplu gest. o simfonie a emotiilor, din cand in cand, alegorie a ipotezelor, hai si o marturie de certitudini....ipotetice. un spatiu mic, cu ofiteri majori, in care nesimtirea se poarta fain mersi si fara argumente, iar argumentele pot fi si nesimtite...doar discutam si noi.

p.s. in data care va sa vina, eu aduc semintele.

the beginning of a spotless era. in public private

ei, da! m-am hotarat sa fac un blog; intr-un secol prea putin plictisit de comunicarea virtuala, pe care o incearca cu ingenua voluptate, ale carei concepte sine qua non si le asuma, intr-un contratimp cu care incercam sa ne sincronizam cand nu ne fura cotidianul sau cand pur si simplu, ne-am trezit odhiniti, intr-un birou prea mic ca sa fie mare, in care concentrarea isi propune sa pastreze linia business...mai m-am gandit si eu sa-mi fac, ei,da, un blog!
e doar o o forma de comunicare, nu? eliberare, in zilele impare si metafizica, cand simti ca nu mai poti.
am eu impresia sau oamenii's prea plictisiti sa mai traiasca? parca ne leaga o ita nevazuta si ne lasam purtati departe de...noi, de visuri versus realitati si brusc de cronologic, traim...la fel! 1,2,3...1,2,3...1,2...semnalizeaza, baaaaa!!! nu-i nimeni la ghiseu, doamna!! in ce directie este plaja?
nu e prea complicat, serios; si cand nu e, incepe sa-ti lipseasca; e ca un drog pe care nu l-ai incercat, ca o tentatie cu care te-a pus fata-n fata clipa,...e viata langa viata, in alt mijloc de transport doar.
e bine sa visam; e bine cand ne amintim macar. o forma de plus valoare retroactiva, dar e buna. pentru ca oamenii's usor impresionabili cu trecutul lor. e mai usor sa intorci capul decat sa sari islazul. normal, un instinct primar care sa lasa cizelat daca'ti propui... oare de ce nu ne propunem totusi mai des?
cu timpul, ne tocim in dorinte. diversificarea scade, pragmatismul castiga teren, dar suntem mai precisi in ceea ce ramane de dorit. se duce sclipiciul si ne'nconjuram de "ceea ce are toata lumea"; pai, da, ca e odihnitor sa fii in randul lumii s'asa'ti prieste masa la restaurant!...

p.s. d'abia astept sa ma fac mare!