ei, da! m-am hotarat sa fac un blog; intr-un secol prea putin plictisit de comunicarea virtuala, pe care o incearca cu ingenua voluptate, ale carei concepte sine qua non si le asuma, intr-un contratimp cu care incercam sa ne sincronizam cand nu ne fura cotidianul sau cand pur si simplu, ne-am trezit odhiniti, intr-un birou prea mic ca sa fie mare, in care concentrarea isi propune sa pastreze linia business...mai m-am gandit si eu sa-mi fac, ei,da, un blog!
e doar o o forma de comunicare, nu? eliberare, in zilele impare si metafizica, cand simti ca nu mai poti.
am eu impresia sau oamenii's prea plictisiti sa mai traiasca? parca ne leaga o ita nevazuta si ne lasam purtati departe de...noi, de visuri versus realitati si brusc de cronologic, traim...la fel! 1,2,3...1,2,3...1,2...semnalizeaza, baaaaa!!! nu-i nimeni la ghiseu, doamna!! in ce directie este plaja?
nu e prea complicat, serios; si cand nu e, incepe sa-ti lipseasca; e ca un drog pe care nu l-ai incercat, ca o tentatie cu care te-a pus fata-n fata clipa,...e viata langa viata, in alt mijloc de transport doar.
e bine sa visam; e bine cand ne amintim macar. o forma de plus valoare retroactiva, dar e buna. pentru ca oamenii's usor impresionabili cu trecutul lor. e mai usor sa intorci capul decat sa sari islazul. normal, un instinct primar care sa lasa cizelat daca'ti propui... oare de ce nu ne propunem totusi mai des?
cu timpul, ne tocim in dorinte. diversificarea scade, pragmatismul castiga teren, dar suntem mai precisi in ceea ce ramane de dorit. se duce sclipiciul si ne'nconjuram de "ceea ce are toata lumea"; pai, da, ca e odihnitor sa fii in randul lumii s'asa'ti prieste masa la restaurant!...
p.s. d'abia astept sa ma fac mare!
La multe posturi :)
RăspundețiȘtergere