don't think, be happy

tonight i feel good. no, it's not one of those days. mi-e ciuda doar ca uitam mereu sa fim happy. e usor sa-ti fie distrasa atentia de viata, vreme, un vecin morocanos sau un maniac in trafic. unde mai pui ca ploua si ti-ai uitat umbrela, cafeaua e prea amara ca sa poti sa nu o'nghiti cu noduri, colegii sunt stresati ca sunt la munca si tu?...tu nu poti bunaoara acuma sa te dai strident si sa te bucuri!...
uitam sa ne bucuram pentru ca ne placem sa ne enervam, de fapt. pentru ca, de ce nu, e si aceasta o forma a societatii inconjuratoare pe care o regasim in noi, in cei din jur, cu care ne-am obisnuit si stim deci sa reactionam. e in natura firii!? nu, nu e'n natura firii inzestrata, cat in natura firii cultivata. pentru ca pana si filmele cu happy end pe care le radem si le plangem pe alocuri, ne plac pentru ca sunt, nu-i asa, o proiectie a binelui... vrut ipotetic. un bine neasumat de la sine, un bine care se urmareste pe ecrane cu cel "daca"'n suflet: si daca ar fi viata ca in filme!...
si totusi...viata e mai buna decat filmele: e reala, e unica si ne confera multirol: de actor, regizor si scenarist deopotriva, si sunetist si iarasi actor in multirol!...

nu, n's sa ma las sa fiu dar melancolica in seara asta! pentru ca asta ar inseamna sa ma transform in spectator si sa contemplu la mine'n in mintea mea, ireal, dar efervescent, tumultuos, dar mirobololant, dramatic si de aceea, maiestuos....ganduri proiectate din atat de realul simt de a trai intr-o emi...strato...atmo...nu, doar intr-o sfera: mintea.

mai cred in constiinta asa cum cred in suflet, in iubire, in tot ce vrea sa-nseamne fericire pentru om! si cred ca bucuria vine, se respira, se'ntretine si se da chiar si mai departe; se impartaseste. nu, nu e un miracol, nici magie, nu e un vis de vara'n roua diminetii...e'n suflet. bucuria se cheama cand esti bun cu tine.

doar o vorba sa-ti mai scriu

as vrea sa scriu ceva interesant; e greu, pentru ca, vorba Oanei Pellea, chiar si cand scriem, ne cenzuram gandirea. caci vine greu sa te exprimi pe tine in cuvinte. pentru ca ele au un iz justitiar si vin sa te marturiseasca epic intr-un moment de timp prea cert ca sa il poti nega apoi. cuvintele au viata numai cand le scrii; cand ai pus punct, deja sunt depasite. tu vii, iti lasi o urma prin cuvinte, spontana sau gandita, dupa caz, te bucuri, le respiri si'ti bate inima s'apoi, ele raman cat sa'ti calauzeasca pasii doar catre tine cel din trecut deja.
cuvintele sunt unice la purtator; finite? doar in forma; pentru ca noi venim si le reinventam continuu. cand nu stii ce sa faci, spui cuvinte; cand esti prea euforic, canti cuvinte; cand te simti dezolat, murmuri cuvinte; iar cand esti in tacere, doar gandesti cuvinte.
numai morfosintaxa fiecaruia da valoare cuvintelor; mai trebe doar sa gasesti morfosintaxa compatibila tie s'abia atunci, incepi sa constientizezi cuvintele si sa-ti dai seama cam ce sunt ele pentru tine.
da, cred in limbaj; da, cred si in non-limbaj pe masura; da, imi plac limbajul si non-limbajul, si impreuna si separat; pentru ca ele ne aduc mai aproape; de noi, de ceilalti, de noi in raport cu ceilalti. cuvintele nasc sentimente, iar noua...incepe sa ne bata inima.

hai acasa, hai cu mine s'o pornim din loc

e joi. doar joi?!!! cum, mai, joi de dupa miercuri???! aaa, joooi inainte de vineri!! ...da, joia este o zi buclucasa, potrivit de condimentata cat sa iti trezeasca simturile de weekend. joia incepe sa iti placa viata. viata ta, adica.
adica joi esti fericit?!...mai fericit ca miercuri si mai nefericit ca vineri? depinde cine raspunde, cand raspunde, daca (mai si) raspunde. pentru unii, joia lor pica lunea sau martea sau in toate zilele odata; pentru ceilalti, e joia care urmeaza sa vina...de maine adica; iar pentru cei mai multi, e doar o joi...ce-i aia joi?!
oare ar trebui sa avem mereu o zi de joi? din joi in joi?

eu ma duc acasa.

a wabbit witness

subiect: depinde peste cine dai
actori: tu, ei
locatie: toate drumurile duc la politie (in special, vinerea)

sa zicem ca mergi, de exemplu, in calitate de martor, sa-ti faci datoria civica si sa dicuti cu Domnul Ofiter. intri deci. e dimineata, soarele te tachineaza la ghiseu, e joviala atmosfera, caci vine weekend-ul. e rost de bancuri, barbatii se pronunta zeflemist pe seama tagmei feminine, iar tu astepti. "e un burtos cu chelie", iti face cineva cu ochiul. suspansul n-are timp sa se desfete, caci brusc o usa se deschide s'apare Autoritatea. cu'n pas'naintea-ti (doar e functionar anchetator, normal), el stie cine esti si te pofteste la birou. e vineri, ofiterii sunt imbracati lejer si tot un du-te vino. se munceste!...
te asezi cuminte si astepti sa afli scopul si durata vizitei. dosarele s'aduse in prim plan si hop, introducerea se pierde in favoarea deznodamantului. nu, n-ai venit sa stai de vorba, e vorba despre o ancheta. "nu, nu esti vinovat, doar discutam"; "nu nu, intreb si eu asa, iar tu, raspunzi!? nu?? am notat!"; firesc, n-ai timp sa fii dezorientat; e un organ al statului, asa ca spatele se indreapta scurt: porti tu o vina, nu se poate(?), stim noi! noi stim mai multe, mult mai multe!...
[..]
si vin si eu si intreb nevinovat, chiar vreau sa stiu: de ce barbatii militeaza la intimidare?! cu care drept, legislatie sau ordonanta'n spate, se chestioneaza acuzator, partinitor, haotic si iaca, misogin?! pentru ca stiu?! pentru ca pot?! pentru ca-i vineri?!! no tulai, e pentru colegii din culise, care pilesc o unghie solemn-sarguincios si ranjesc cu fala de organ al statului (pe scaun?) de cartier. pai, da, ca dansii actioneaza ca la stadion; pai, da, ca dansii's bugetari si ei saracii si n-au, dar dau, caci ne vor binele si nu birouri de audienta dara!!?
mda, nu mi s-a intamplat sa ii cunosc; asa de'aproape, vreau sa zic. te bucuri de atata sarguinta, constiinta si dreptate in blugi ascunse. nu, nu e panica, se cheama simplu gest. o simfonie a emotiilor, din cand in cand, alegorie a ipotezelor, hai si o marturie de certitudini....ipotetice. un spatiu mic, cu ofiteri majori, in care nesimtirea se poarta fain mersi si fara argumente, iar argumentele pot fi si nesimtite...doar discutam si noi.

p.s. in data care va sa vina, eu aduc semintele.

the beginning of a spotless era. in public private

ei, da! m-am hotarat sa fac un blog; intr-un secol prea putin plictisit de comunicarea virtuala, pe care o incearca cu ingenua voluptate, ale carei concepte sine qua non si le asuma, intr-un contratimp cu care incercam sa ne sincronizam cand nu ne fura cotidianul sau cand pur si simplu, ne-am trezit odhiniti, intr-un birou prea mic ca sa fie mare, in care concentrarea isi propune sa pastreze linia business...mai m-am gandit si eu sa-mi fac, ei,da, un blog!
e doar o o forma de comunicare, nu? eliberare, in zilele impare si metafizica, cand simti ca nu mai poti.
am eu impresia sau oamenii's prea plictisiti sa mai traiasca? parca ne leaga o ita nevazuta si ne lasam purtati departe de...noi, de visuri versus realitati si brusc de cronologic, traim...la fel! 1,2,3...1,2,3...1,2...semnalizeaza, baaaaa!!! nu-i nimeni la ghiseu, doamna!! in ce directie este plaja?
nu e prea complicat, serios; si cand nu e, incepe sa-ti lipseasca; e ca un drog pe care nu l-ai incercat, ca o tentatie cu care te-a pus fata-n fata clipa,...e viata langa viata, in alt mijloc de transport doar.
e bine sa visam; e bine cand ne amintim macar. o forma de plus valoare retroactiva, dar e buna. pentru ca oamenii's usor impresionabili cu trecutul lor. e mai usor sa intorci capul decat sa sari islazul. normal, un instinct primar care sa lasa cizelat daca'ti propui... oare de ce nu ne propunem totusi mai des?
cu timpul, ne tocim in dorinte. diversificarea scade, pragmatismul castiga teren, dar suntem mai precisi in ceea ce ramane de dorit. se duce sclipiciul si ne'nconjuram de "ceea ce are toata lumea"; pai, da, ca e odihnitor sa fii in randul lumii s'asa'ti prieste masa la restaurant!...

p.s. d'abia astept sa ma fac mare!