doar o vorba sa-ti mai scriu

as vrea sa scriu ceva interesant; e greu, pentru ca, vorba Oanei Pellea, chiar si cand scriem, ne cenzuram gandirea. caci vine greu sa te exprimi pe tine in cuvinte. pentru ca ele au un iz justitiar si vin sa te marturiseasca epic intr-un moment de timp prea cert ca sa il poti nega apoi. cuvintele au viata numai cand le scrii; cand ai pus punct, deja sunt depasite. tu vii, iti lasi o urma prin cuvinte, spontana sau gandita, dupa caz, te bucuri, le respiri si'ti bate inima s'apoi, ele raman cat sa'ti calauzeasca pasii doar catre tine cel din trecut deja.
cuvintele sunt unice la purtator; finite? doar in forma; pentru ca noi venim si le reinventam continuu. cand nu stii ce sa faci, spui cuvinte; cand esti prea euforic, canti cuvinte; cand te simti dezolat, murmuri cuvinte; iar cand esti in tacere, doar gandesti cuvinte.
numai morfosintaxa fiecaruia da valoare cuvintelor; mai trebe doar sa gasesti morfosintaxa compatibila tie s'abia atunci, incepi sa constientizezi cuvintele si sa-ti dai seama cam ce sunt ele pentru tine.
da, cred in limbaj; da, cred si in non-limbaj pe masura; da, imi plac limbajul si non-limbajul, si impreuna si separat; pentru ca ele ne aduc mai aproape; de noi, de ceilalti, de noi in raport cu ceilalti. cuvintele nasc sentimente, iar noua...incepe sa ne bata inima.

hai acasa, hai cu mine s'o pornim din loc

e joi. doar joi?!!! cum, mai, joi de dupa miercuri???! aaa, joooi inainte de vineri!! ...da, joia este o zi buclucasa, potrivit de condimentata cat sa iti trezeasca simturile de weekend. joia incepe sa iti placa viata. viata ta, adica.
adica joi esti fericit?!...mai fericit ca miercuri si mai nefericit ca vineri? depinde cine raspunde, cand raspunde, daca (mai si) raspunde. pentru unii, joia lor pica lunea sau martea sau in toate zilele odata; pentru ceilalti, e joia care urmeaza sa vina...de maine adica; iar pentru cei mai multi, e doar o joi...ce-i aia joi?!
oare ar trebui sa avem mereu o zi de joi? din joi in joi?

eu ma duc acasa.

a wabbit witness

subiect: depinde peste cine dai
actori: tu, ei
locatie: toate drumurile duc la politie (in special, vinerea)

sa zicem ca mergi, de exemplu, in calitate de martor, sa-ti faci datoria civica si sa dicuti cu Domnul Ofiter. intri deci. e dimineata, soarele te tachineaza la ghiseu, e joviala atmosfera, caci vine weekend-ul. e rost de bancuri, barbatii se pronunta zeflemist pe seama tagmei feminine, iar tu astepti. "e un burtos cu chelie", iti face cineva cu ochiul. suspansul n-are timp sa se desfete, caci brusc o usa se deschide s'apare Autoritatea. cu'n pas'naintea-ti (doar e functionar anchetator, normal), el stie cine esti si te pofteste la birou. e vineri, ofiterii sunt imbracati lejer si tot un du-te vino. se munceste!...
te asezi cuminte si astepti sa afli scopul si durata vizitei. dosarele s'aduse in prim plan si hop, introducerea se pierde in favoarea deznodamantului. nu, n-ai venit sa stai de vorba, e vorba despre o ancheta. "nu, nu esti vinovat, doar discutam"; "nu nu, intreb si eu asa, iar tu, raspunzi!? nu?? am notat!"; firesc, n-ai timp sa fii dezorientat; e un organ al statului, asa ca spatele se indreapta scurt: porti tu o vina, nu se poate(?), stim noi! noi stim mai multe, mult mai multe!...
[..]
si vin si eu si intreb nevinovat, chiar vreau sa stiu: de ce barbatii militeaza la intimidare?! cu care drept, legislatie sau ordonanta'n spate, se chestioneaza acuzator, partinitor, haotic si iaca, misogin?! pentru ca stiu?! pentru ca pot?! pentru ca-i vineri?!! no tulai, e pentru colegii din culise, care pilesc o unghie solemn-sarguincios si ranjesc cu fala de organ al statului (pe scaun?) de cartier. pai, da, ca dansii actioneaza ca la stadion; pai, da, ca dansii's bugetari si ei saracii si n-au, dar dau, caci ne vor binele si nu birouri de audienta dara!!?
mda, nu mi s-a intamplat sa ii cunosc; asa de'aproape, vreau sa zic. te bucuri de atata sarguinta, constiinta si dreptate in blugi ascunse. nu, nu e panica, se cheama simplu gest. o simfonie a emotiilor, din cand in cand, alegorie a ipotezelor, hai si o marturie de certitudini....ipotetice. un spatiu mic, cu ofiteri majori, in care nesimtirea se poarta fain mersi si fara argumente, iar argumentele pot fi si nesimtite...doar discutam si noi.

p.s. in data care va sa vina, eu aduc semintele.

the beginning of a spotless era. in public private

ei, da! m-am hotarat sa fac un blog; intr-un secol prea putin plictisit de comunicarea virtuala, pe care o incearca cu ingenua voluptate, ale carei concepte sine qua non si le asuma, intr-un contratimp cu care incercam sa ne sincronizam cand nu ne fura cotidianul sau cand pur si simplu, ne-am trezit odhiniti, intr-un birou prea mic ca sa fie mare, in care concentrarea isi propune sa pastreze linia business...mai m-am gandit si eu sa-mi fac, ei,da, un blog!
e doar o o forma de comunicare, nu? eliberare, in zilele impare si metafizica, cand simti ca nu mai poti.
am eu impresia sau oamenii's prea plictisiti sa mai traiasca? parca ne leaga o ita nevazuta si ne lasam purtati departe de...noi, de visuri versus realitati si brusc de cronologic, traim...la fel! 1,2,3...1,2,3...1,2...semnalizeaza, baaaaa!!! nu-i nimeni la ghiseu, doamna!! in ce directie este plaja?
nu e prea complicat, serios; si cand nu e, incepe sa-ti lipseasca; e ca un drog pe care nu l-ai incercat, ca o tentatie cu care te-a pus fata-n fata clipa,...e viata langa viata, in alt mijloc de transport doar.
e bine sa visam; e bine cand ne amintim macar. o forma de plus valoare retroactiva, dar e buna. pentru ca oamenii's usor impresionabili cu trecutul lor. e mai usor sa intorci capul decat sa sari islazul. normal, un instinct primar care sa lasa cizelat daca'ti propui... oare de ce nu ne propunem totusi mai des?
cu timpul, ne tocim in dorinte. diversificarea scade, pragmatismul castiga teren, dar suntem mai precisi in ceea ce ramane de dorit. se duce sclipiciul si ne'nconjuram de "ceea ce are toata lumea"; pai, da, ca e odihnitor sa fii in randul lumii s'asa'ti prieste masa la restaurant!...

p.s. d'abia astept sa ma fac mare!